INDEPENDENȚA energetică a României devine O ILUZIE. Ieri, doar 41% din puterea instalată funcționa

INDEPENDENȚA energetică a României devine O ILUZIE. Ieri, doar 41% din puterea instalată funcționa
Publicat: 08/01/2019, 13:34

Deși este o perioadă de vârf pentru producția de energie din surse eoliene, pe 7 ianuarie 2019, de exemplu, consumul intern putea fi acoperit doar cu ajutorul importurilor. Ani de-a rândul, mixul energetic local a fost motiv de mândrie,dar când în miez de iarnă, numai 41% din puterea disponibilă funcționa, întrebarea care se ridică este dacă nu cumva independența energetică a României riscă să devină o iluzie, scrie Ziarul financiar.

Degeaba spunem că avem montați 200 MW într-o termocentrală la Borzești, dacă ei nu au mai fost în funcțiune de ani de zile. Investițiile în noi unități de producție sunt obligatorii,” afirmă Carmen Neagu, expert în domeniul energetic.

Potrivit datelor din rapoartele Transelectrica, România are un parc de producție format de aproape 25.000 MW, nivel care reprezintă puterea instalată totală. Puterea disponibilă însă este de circa 20.000 de MW. Din această putere disponibilă, doar 8.300 MW, adică 40%, funcționau luni, România fiind nevoită să aducă energie de peste granițe pentru a-și acoperi consumul intern.

Deși ar putea fi vorba de o situație punctuală, este o consecință a investițiilor limitate din ultimii 10 ani investițiile în unități noi de producție a energiei. În prezent, România este cea mai scumpă piață în ceea ce privește prețul spot al energiei.

„Noi avem centrale care funcționează la randamente de 30%, cÃ¥nd la nivel internațional, randamentele sunt de peste 60%,” explică Neagu. „Suportăm acum costurile tehnologiilor învechite și lipsa de investiții. Ca resurse, România este independentă energetic, există disponibilul, dar pe de altă parte, avem resurse cu utilizare zero. Deșeurile sunt o astfel de categorie, dar noi în strategie, defilăm cu proiecte de zeci de ani.”

În după amiaza de 7 ianuarie 2019, de exemplu, doar o treime din termocentralele pe cărbuni funcționau, jumătate din cele pe gaze și nici măcar 20% din hidrocentrale nu-și aduceau aportul în sistem.

Potrivit Strategiei Energetice a României, în sistemul energetic local sunt necesare investiții de 30 de miliarde de euro până în 2030, însă proiectul nu indică și sursele de finanțare.

Vezi mai multe despre iluzia independenței energetice și investițiile în luminițe de Crăciun, pe Ziarul financiar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024